exercitiu de sinceritate

Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde sa-şi odihneasca capul. 

din citatu asta, acum, vreau sa ma opresc la un singur cuvant 
ma incanta si framanta de mult, poate prea mult, prea de de mult

cuib


imi place sa construiesc, imi place sa astept/sa incep a construi pe timp bun, atmosfera lina, si ambient senin....
cred ca toate astea ajuta ca ceea ce faci sa fie oarecum strasnic, coerent...
stiu ca o singura caramida/pai/frunza pus/a altfel, nu neaparat gresit, poate aduce consecinse
iarasi destul de variate, nu neaparat problematice

desi imi programez/organizez pasi mici si siguri, intalnesc normalele obstacole, vanturi ce ma doboara
unele chiar la pamant, adica nu ma indoaie doar ca o trestie, pentru ca sunt asa mai usoara
recunosc ca mai zgomotos dar destul de repede ma ridic
de multe ori tremur, imi e prea dureros sa continui si totusi mereu mereu o fac

cred ca lucrurile bune au la baza firescul, naturalul si acolo caut
unde nu am lasat sa fie asa
unde am vrut mai mult sa fie altfel decat a fost
sa asez paiul/vreascul mai sus sau mai la stanga (in partea asta nu prea imi ies treburile:)) 
ma urasc cand fac corectii/ajustari bazandu-ma pe ochiul simtului/ochiul principiului
acum ma simt in interior nevoita sa scriu cu sinonim unele cuvinte:))
la ma urasc nu o sa adaug nimic:|

unde vreau sa ajung? la cuib

da, cuibu e gata, e aici, locuiesc in el, il curat, ingrijesc, hranesc, decorez, aerisesc.....
imi place
e un cuib minunat, atat ca loc dar si ca fel de a trai
cuibu asta e felul meu de a trai
a devenit locul meu de slefuire, de finisaj
are normal/banal si lipsuri
 
in general cuibu trebuie sa fie locul unde te odihnesti sau iti cauti odihna
adica cam asta e rolu lui
aici am lucrat, adunat, adaugat....si multe alte verbe....mult si inca nu e gata
incep sa imi pun problema daca va fi vreodata gata!?!!
trebuie chiar sa vina de la sine? sa nu mai fac nimic?
adica doar sa ma odihnesc! sa nu mai caut odihna
ea e chiar asa pasiva!?
ajutati-ma :)!!

dar cred/sper ca in cuib-ul asta, e locul meu de odihna, de liniste

in incheiere indraznesc sa:
-cine nu are cuib sa isi faca
-cine si-a facut, sa si-l pastreze 
-cine a decis sa si-l pastreze, sa si-l intretina 
-cine le-a facut pe toate astea, sa continue 
a lucra zilnic sa-si caute odihna nu in forma si fondul cuibului 
poate in ceea ce se slefuieste prin raze de soare, pala de vant, picuri de ploaie si fulgi reci 
toate in timp, il numesc la comun, TIMP BUN! indiferent de vreme