luni, 23 ianuarie 2017

ziua #10










 






Copacelul curajos
de Florina Bumbaru

A fost o data un Copăcel.
Creștea la marginea unei străzi zgomotoase, chiar lângă un semafor, sau mai bine spus bodogănea decât creștea.
Era atâta gălăgie și nebunie în jurul lui: oameni grăbiți care se loveau de el alergând spre autobuze, sacoși care se agățau de el, mașini care claxonau și goneau cu viteza de zici ca intrau în el, tot felul de gunoaie și ambalaje aduse de vânt zburau spre el. Când ploua, mașinile ii stropeau trunchiul cu noroi și câte și mai câte, ar fi putut povesti o zi întreagă despre cât de nefericit era.
Zilnic bodogănea "Ohhh, încă o zi urâtă!"
Din cauza zgomotului, bietul Copăcel nu putea dormi deloc asa ca toată ziua era morocănos și obosit. Se uita la alți Copaci care creșteau veseli și bucuroși într-o gradină la adăpost de gălăgia din stradă. Il scoteau din sărite jocurile și glumele lor. Se uita trist cum toate vrăbiuțele se așezau pe Copacii veseli iar pe crengile lui nici o pasăre nu se oprea. O singură dată niște vrăbiuțe s-au așezat pe crengile lui, aveau o ședință urgentă de rezolvat și s-au bucurat să-l găsească pe Copăcel chiar la marginea străzii. Dar pentru că nu era obișnuit să primească vizite și nu știa ce să facă, s-a scuturat și le-a alungat imediat.
"- Ohhh dar ce copac nesuferit!" au strigat uimite vrăbiuțele care nu au mai pățit niciodată așa ceva, sa fie scuturate de un copac! Și-au terminat ședința pe Copacii din grădina din apropiere.
Copăcel privea cu tristețe : "Știam eu că toate păsările se duc doar la Copacii din grădină".
De ce s-a nimerit ca rădăcinile lui sa se prindă chiar aici ? Chiar în bucățica asta de pământ in cel mai zgomotos și aglomerat loc? Cum ar putea el să crească și sa înflorească la marginea străzii zgomotoase? Cum ar putea el să se înalțe ca un Copac Voinic?
De supărat ce era, trunchiul lui nici nu creștea prea mult, rămânea la aceasi înălțime cu semaforul și crengile ii atârnau pleoștite în jos. Anotimpurile treceau peste el și nu simțea nici o bucurie în a fi Copac. Când venea primăvara și toți Copacii infloreau, el era singurul care nu făcea mugurași.
Vara, când toți Copacii râdeau la soare, el era înnăbușit și nemulțumit de atâta căldură.
Toamna, când copacii făceau petrecerea frunzelor, El se scutura grăbit de frunzele lui să scape mai repede de ele. Il enerva cel mai mult toamna cu vântul și ploile ei că era mereu îndoit și smotocit. Iarna tremura tot de la atâta zăpadă și frig.
"Dac-as fi avut și eu un prieten ..." suspina Copăcelul.
Câteodată încerca să intre în vorbă cu Semaforul dar stâlpișorul negru și rece era mereu ocupat să-și schimbe culorile și nu-l baga în seamă.
Cum stătea el asa morocănos și pleoștit, aude un foșnet prin frunzele lui:
"- Ce-o mai fi și asta? Zgomote? La mine? In crengile mele?"
Când colo ce să vezi : O Omidă se târa pe trunchiul lui și ii gâdila scoarța.
"- Hei, ce ai de gând sa faci ?"
Dar Omida își vedea mai departe de drum. S-a oprit pe o crenguță și s-a apucat de treabă. Era foarte concentrată și serioasă. Avea ceva important de construit: viitoarea ei căsuță cocon.
Curios, Copăcel și-a îndreptat atenția spre crenguța unde Omida își construia coconul și a început să simtă cum ii gâdila crenguța.
"- Haha ce senzație nouă, n-am mai simțit niciodată cum e să te gâdili."
Tot trunchiul lui simțea fiorul gâdilitului. Pentru prima dată Copăcel râdea cu poftă.
Nu a deranjat-o pe Omidă, ba chiar a protejat-o cu frunzele lui ca să-și poată termina căsuța în liniște. La un moment dat, chiar pe sub el trece un tramvai grăbit, cu asa o viteză încât crengile copacului se învârtesc și cat pe ce să-l dea pe spate.
"- Hooop! M-am oprit la timp!" a strigat Copăcel.
Apoi un camion trece cu viteză și mai mare, și crengile lui se dau de-a dura în cealaltă parte.
"- Hooop! Iar m-am învârtit!"
Apoi altă mașină și altă mașină trec în trombă pe lângă el și Copăcel observa că poate să-și unduiască crengile după curentul de la mașini.
"- Wow dansez, știu să dansez!"
In noapte aceea Copăcel a adormit zâmbind, a fost o zi frumoasă, a învățat să se gâdile și să danseze. Si parcă a mai crescut un pic.
A doua zi, dis-de-dimineață, aude niște chicoteli de-asupra lui. Copăcel se uită-ncruntat în sus.
Niște Norișori albi și pufoși se jucau pe cer.
"- Poti sa ne prinzi cu crengile tale?"
Copăcel, bosumflat cum era, tăcea chitic, dar niște frunze neascultătoare, cu poftă de joacă, au și început să sară spre Nori. Iar Norișorii râdeau și se învârteau deasupra Copacului : "-Nu ne prindeți! Nu ne prindeți!"
Copăcel s-a mai uitat o dată la Nori în sus. Norii râdeau și ii făceau în ciudă.
Si dacă totuși? Dacă totuși, El, Copăcel, s-ar ridica pe vârful rădăcinilor, și-ar întinde crengile cat de sus ar putea și ar smotoci Norii ăștia gălăgioși!? Si ce să vezi? Copăcel, cu privirea în sus, cu crengile și frunzele ațintite spre cer, începe să se zgâlțâie și să se zdruncine din răsputeri ca să apuce o bucată de nor. Si se zbenguia de zici ca mai avea un pic și ieșeau rădăcinile din pământ!
Dar Norii năzdrăvani fugeau râzând mai departe pe Cer, purtați de Vântul prietenos.
"- Lasă că tot vă prind eu!" striga Copăcel cocoțat în vârful rădăcinilor.
Cu privirea după Norișorii fugari, Copăcel a uitat pentru prima oară că este la marginea străzii zgomotoase. Si pentru prima oară a simțit adierea caldă a vântului și a văzut uimit cat de albastru și de frumos este cerul. A rămas asa liniștit cu crengile ridicate în sus și a zâmbit relaxat:
"- Ohhh, nici nu știam cat de frumos este aici!"
"- Asta pentru că nu te uitai în sus! Te uitai doar la lucrurile care nu-ți plăceau" i-a răspuns Omida
"- Ești un Copăcel foarte curajos! Știam eu de ce te-am ales pe tine! Tu ești Copacul care va creste cel mai sus iar eu am să pot zbura cel mai sus de pe crengile tale!"
In noaptea aceea Copăcel a dormit fericit. A fost o zi frumoasă. Si a mai crescut un pic!
In dimineața următoare, Copăcel se trezește că frunzele lui de pe cea mai înaltă creangă ating Căsuța din gradină. "- Oh wow, frunzele mele ating acoperișul Casei! Nu-mi vine să cred că am ajuns în dreptul Căsuței din gradină." In gradină mai erau niște Copăcei tot cam de mărimea lui, toți l-au salutat prietenoși. Copăcel era asa de bucuros că vedea lucruri noi încât toată ziua a fost atent la ce se petrecea în curtea căsuței. Din ziua aceea Copăcel a început sa vadă doar lucruri frumoase în jurul lui. Si de cate ori vedea o comoară, un muguraș nou apărea pe crengile lui.
In primăvara următoare, Copăcel era plin de muguri și a inflorit pentru prima oară. Floricele de toate culorile râdeau vesele pe crengile lui. Copacul Curajos și-a întins bratele înflorite, a respirat aerul proaspăt și a îmbrățișat cerul senin! Crescuse un Copac înalt și fericit!

Niciun comentariu: